Home » D:News » Atelierul auto al Regelui Mihai I de la Domeniului Regal Săvârșin va putea fi vizitat

Atelierul auto al Regelui Mihai I de la Domeniului Regal Săvârșin va putea fi vizitat

Automobile de epocă pe care Regele Mihai I le-a condus pot fi văzute în garajul-muzeu aflat pe domeniul regal al Castelului de la Săvârșin. Sursa foto: Hepta
Publicat: 22.07.2021

Atelierul auto al Regelui Mihai I va putea fi vizitat de turiști. Obiectivul aflat în interiorul Domeniului Regal Săvârșin se va deschide pentru public începând de vineri.

Casa Regală a anunțat că Atelierul auto al Regelui Mihai I va fi deschis publicului.

Vizitatorii Domeniului Regal Săvârșin vor putea vedea atelierul auto, situat în corpul de clădire original, din anii 1940, alături de Parcul Regal, Muzeul Automobilului, Magazinul de suveniruri și Satul Regal.

Domeniul Regal Săvârșin, deschis în iulie, august și septembrie

Conform programului stabilit de Familia Regală a României, Domeniul Regal Săvârșin este deschis în lunile iulie, august și septembrie, în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 9.00 și 18.00, potrivit Mediafax.

Atelierul Auto a fost amenajat în anul 1943, în clădirea aflată în stânga Garajului Regal (actualul Muzeu al Automobilului).

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb

Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi

Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni

Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut

Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu

Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi

De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an

De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”

ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?

Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”

SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship

Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski

Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte

Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?